...
Sari la conținut
Prima pagină » Drept contraventional – Cabinet avocat Onea Bogdan Ionuț

Drept contraventional – Cabinet avocat Onea Bogdan Ionuț

Dreptul contraventional – dreptul de a formularea plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei

Drept contraventional – procesul verbal de contravenție se atacă în 15 zile de la comunicare sau luarea la cunoștință. Elocvente în acest sens sunt dispozițiile art.118 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr 195/ 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Plângerea suspendă executarea amenzii şi a sancţiunii contravenţionale complementare aplicate. Această suspendare operează de la data înregistrării plângerii la judecătorie. Așadar, odată cu depunerea plângerii contravenționale (drept contraventional) trebuie să depuneți și o cerere pentru eliberarea unui certificat de grefă. Acest înscris reprezintă dovada înregistrării plângerii pe rolul instanţei.

Atenție: chiar dacă formulați o plângere contravețională, recomandat este să achitați cuantumul amenzii. În mod evident în termen de 15 zile de comunicarea procesului verbal sau luării la cunoștință a acestuia. În acestă împrejurare beneficiați de reducerea cu 50% a cuantumului amenzii.

Așadar, în condițiile în care va fost reținut permisul de conducere, pentru a beneficia de suspendarea sancțiunii pașii sunt următorii:

  • înregistrați plângerea la judecătoria competentă;
  • solicitați eliberarea unui certificat de grefă;
  • ulterior cu certificatul de grefă vă prezentați la IPJ-ul competent pentru ridicarea permisului de conducere.
Avocat Baia Mare drept contraventional

Cât vă costă judecarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de sancționare – drept contaventional?

De asemenea, conform art. 9 lit.(k) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea pentru eliberarea certificatului de grefă se taxează cu 1 leu.

Ce urmează după depunerea plângerii contravenționale?

Judecătoria va fixa termen de judecată şi va dispune citarea dumneavoastră și a organului care a aplicat sancţiunea. De asemenea instanța poate dispune citarea a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângerea contravențională. Nu în ultimul rând instanța poate încuviința audierea oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.

Instanţa va verifica dacă ați depus dovada achitării taxei judiciare de timbru. În cazul neachitării, acest lucru se va pune în vedere printr-o citație, acordându-se un termen pentru îndeplinirea acestei obligații. Ulterior, instanța comunică citația privind termenul de judecată fixat la adresa indicată de către dumneavoastră în plângerea contravențională. În conținutul citației veți găsi informații despre data, ora, respectiv sala de judecată unde trebuie să vă prezentați.

La termenul de judecată, instanța verifică:

  • dacă este competentă să judece plângerea;
  • dacă ați achitat taxa judiciară de timbru;
  • introducerea plângerii în termenul de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal.

Ulterior, instanța va încuviința și administra probele propuse de către toate părțile, atunci când apreciază că acestea sunt concludente. De asemenea, instanța poate dispune ascultarea dumneavoastră, dacă apreciază necesar acest lucru.

Apelul împotriva soluției dată de primă instanță – drept contravețional

În conformitate cu art. 34 alin.(2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2 / 2001, dacă nu sunteți mulțumit de hotărârea prin care s-a soluţionat plângerea, puteți formula apel. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Apelul suspendă executarea hotărârii.

Predarea permisului de conducere – drept contraventional

Predarea permisului de conducere se face personal, prin reprezentant legal sau prin servicii de curierat, cu aviz de primire. Termenul de predare este de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa a respins plângerea. Predarea se face la serviciul/biroul poliţiei rutiere.

Permisului de conducere poate fi transmis prin servicii de curierat, cu aviz de primire, în termen, la serviciul/biroul poliţiei rutiere. Data care se ia în considerare este data predării permisului către serviciul de curierat.

În cazul nepredării permisului de conducere în termenul prevăzut, legea instituie și o sancțiune. Astfel, durata de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se majorează de drept cu 30 de zile.

Astfel prin intermediul avocatului specializat în drept contravețional vă puteți valorifica drepturile în fața instanțelor de judecată.

.

Seraphinite AcceleratorOptimized by Seraphinite Accelerator
Turns on site high speed to be attractive for people and search engines.