...
Sari la conținut
Prima pagină » AUTORITATEA PĂRINTESCĂ

AUTORITATEA PĂRINTESCĂ

Ce este autoritatea părintească?

Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului. Acest ansamblu de drepturi și îndatoriri aparţin în mod egal ambilor părinţi.

Părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia. De asemenea, părinții îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc.

În toate acestea se ține cont de vârsta şi de gradul de maturitate al copilului. Prin urmare ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor minori.

Autoritatea părintească avocat Onea Bogdan Ionuț

De câte feluri este autoritatea părintească?

În sistemul român judiciar, autoritatea părintească față de copii este exercitată de către părinți. După caz în mod comun de ambii părinți sau exclusiv de un singur părinte.

Autoritatea părintească comună

De principiu părinții locuiesc împreună, sens în care își exercită drepturile și îndatoririle față de copiii minori în mod comun. Există însă și cazuri în care un singur părinte exercită această autoritate.

Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului. În acest sens părinții trebuie să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului. Adică trebuie să se ocupe de îngrijirea copilului, prin menţinerea relaţiilor personale cu el. De asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi de reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său.

De regulă autoritatea păritească se exercită în comun de ambii părinți. Ce se întâmplă însă când aceștia nu locuiesc împreună? Oricum ar fi deciziile importante față de minor se iau numai cu acordul ambilor părinți. În această categorie intră alegerea felului învăţăturii sau pregătirii profesionale. Tratamentele medicale complexe sau intervenţii chirurgicale, reşedinţa copilului sau administrarea bunurilor.

Autoritatea părintească exclusivă

Încuviințarea exercitării autorității părintești exclusive față de copii minori este atributul exclusiv al instaței. Se acordă de către aceasta doar în condiții excepționale.

Potrivit legii există unele motive întemeiate când instanţa decide ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte. Acestea sunt alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte.

Este justificat ca autoritatea părintească să fie exercitată de un singur părinte în mai multe cazuri. Atunci când celălalt părinte exercită acte de violenţa faţă de copil sau de celălalt părinte. Constituie motiv condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală și de violenţă. Apoi orice motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti.

Dacă instanța încuviințează exercitarea autorității părintești de către un părinte, celălalt nu este exonerat de plata pensiei de întreținere stabilite.

În cele ce urmează regăsiți dispozitivul unei hotărâri judecătorești. Prin aceasta cabinetul avocat Onea Bogdan Ionuț, a obținut încuviințarea exercitării autorității părintești în mod exclusiv de către mama reclamantă.

Ce spune Judecătoria Baia Mare?

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta …….. Domiciliată în oraş ……., Str. …… Nr. ….., Ap. ….., judeţ Maramureş, CNP …….., Cu reşedinţa în fapt în …….., Str…….. Nr. ……, Ap. ….., cu domiciliul procesual ales în Baia Mare, str. Victoriei nr. 104/3, judeţ Maramureş, persoană însărcinată cu primirea corespondenţei Onea Bogdan Ionuţ) în contradictoriu cu pârâtul …… (Domiciliat în sat ……., comuna ……, nr. ……., judeţ Maramureş, CNP ……..).
Dispune ca autoritatea părintească cu privire la minoră ……. Născută la data de …..,Să fie exercitată în mod exclusiv de către mamă.
Stabileşte locuinţa minorei la reclamantă.
Obligă pârâtul la plata în favoarea minorei ……. A unei pensii de întreţinere lunare in cuantum de 1/4 din venitul net lunar cu caracter permanent. Dar nu mai puţin de 1/4 din venitul minim net pe economia ţării pe teritoriul căruia pârâtul locuieşte. Începând cu data introducerii acţiunii. Respectiv 08.02.2023 si până la majoratul beneficiarului, precum şi în continuare, până la terminarea studiilor. Dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani de către beneficiarul întreţinerii.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de …… Lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de ….. Lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi suma de …… Lei reprezentând onorariu avocaţial.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune
la Judecătoria Baia Mare.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Astăzi, 27.09.2023
Seraphinite AcceleratorOptimized by Seraphinite Accelerator
Turns on site high speed to be attractive for people and search engines.